Zeci de salariați ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani au protestat, astăzi, 6 noiembrie, în fața instituției, nemulțumiți de salariile pe care le primesc. Dacă în primele două zile protestul a avut loc în birouri, astăzi salariații au protestat în fața și pe holurile instituției, purtând pancarte.
”Fără discriminare salarială între funcționari publici!”, ”Funcționar public CAS, sclav pe plantație!” ”La muncă egală, vrem salarii egale!” ”Vrem salarizare la nivelul celei din CNAS!” sunt doar câteva din mesajele transmise de protestatari. Oamenii sunt nemulțumiți că fac ore suplimentare și că salariile nu au mai fost majorate din 2018, fiind cu mult mai mici decât cele de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Protestul se desfășoară de la ora 9.00 la ora 16.00.
” De 8.30 până la ora 9.00, oamenii pot să își depună toate documentele la instituție ca să nu aștepte. De asemenea, în capătul clădirii, putem primi dosarele și îi anunțăm când să vină după ele, ca să nu stea pe aici că nu are rost. Le primim dosarul care va fi rezolvat pe parcurs și îi anunțăm când să vină după el”, a declarat Vasile Chiru, liderul BNS Filiala Botoșani.
Astăzi, urmează să aibă loc o rundă de negocieri între sindicate și reprezentanții Guvernului iar funcție de rezultate se va decide dacă protestul va continua.