Un incendiu violent a izbucnit, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Jijia, după ce butelia care abia fusese montată, a avut scăpări de gaze. Când s-a produs evenimentul, acasă era proprietarul. Acesta a scos butelia din interior și a strigat după ajutor. O vecină a sunat la 112 și a cerut sprijinul pompierilor.
”La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere, precum și o parte din acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Incendiul a fost stins în limitele găsite”. a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Proprietarul a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ.