În sâmbăta „Moșilor de toamnă”, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în Parohia Buimăceni din județul Botoșani. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și a binecuvântat casa parohială a comunității.
Credincioșii din localitatea Buimăceni, comuna Albești, județul Botoșani, au participat sâmbăta aceasta la sfintele slujbe oficiate la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. După întâmpinarea ierarhului de către clerici și credincioși, Părintele Episcop vicar a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor în biserica parohială.
După citirea pericopei evanghelice rânduite în această zi, Preasfințitul Nichifor a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți în care a explicat importanța slujbei Parastasului pentru cei trecuți la Domnul: Slujba de Parastas împlinește dorul și dragostea pentru cei adormiți. Ca atunci când am ajutat pe cel viu, aducând pentru el colac, vin sau toate celelalte, cele pe care le vom dărui apoi altora, având încredințarea că se va bucura sufletul celui pentru care s-a făcut pomenirea, sufletele celor pentru care am făcut pomenirea. Pentru că este o rânduială pe care Domnul a descoperit-o în Biserica Sa, ca înțelegere că lucrează într-adevăr până la sfârșitul veacului. Nu numai mântuirea celor ce trăiesc în veacul respectiv prin oportunități și lucruri pe care le pune în calea vieții lor, ci lucrează mântuirea și celor care au trecut dincolo, pentru rugăciunea celor prezenți, pentru rugăciunea Bisericii. Și de aceea, în Biserica Ortodoxă s-a înțeles tot timpul importanța acestei slujbe, în care suntem, deopotrivă, cei vii și cei trecuți la Domnul, apropiați, strămoși, moși ai noștrii sau poate și cei trecuți mai tineri la Domnul, soți sau soții sau alteori, copii. De aceea, slujba aceasta, este o slujbă care ne leagă și mai mult de biserică, pentru că nicio tehnică omenească, nicio agonisire omenească nu ne pune în relație și în apropiere cu cei trecuți la Domnul. Prin această slujbă mărturisim ceea ce de fiecare dată spunem la biserică în Crez: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Slujba Parastasului arată credința noastră în Înviere și înțelegerea unei comunicări pe care o avem cu cei trecuți la Domnul.
La final, ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de consolidare şi înfrumuseţare a casei parohiale, dar și pentru începerea lucrărilor de pictură a bisericii, părintele Lucian Cristian Coșofreț a fost hirotesit întru iconom. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit şi au ajutat la zidirea casei, acestea primind distincţii şi diplome de vrednicie.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Nichifor, împreună cu preoții și credincioșii prezenți au mers la casa parohială, unde a avut loc slujba de binecuvântare a acesteia. Vizita ierarhului a însemnat o încununare a eforturilor depuse de pr. Lucian Cristian Coșofreț, localitățile locale și enoriașii.
Scurt istoric
Biserica parohială din satul Buimăceni, comuna Albeşti, judeţul Botoşani, Protopopiatul Botoşani, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a fost construită în anul 1888.
Din cauza unui incendiu izbucnit în sat, biserica a ars în totalitate, iar în locul respectiv, locuitorii din satele Buimăceni şi Petreşti (astăzi contopite), sub coordonarea şi cu ajutorul familiei boierului Nicolae Ionescu, au construit această biserică. Prin râvna şi ajutorul oferit, boierul Nicolae Ionescu a devenit astfel primul ctitor al acestei biserici, el fiind înmormântat în naos.
Începând cu anul 2002, din cauza faptului că biserica se afla într-o avansată stare de degradare s-au început lucrări de reparaţie capitală, precum şi dotarea cu cele necesare slujirii liturgice.
Casa parohială a fost construită în anul 1995, de preotul Dumitru Crambă şi reabilitată începând cu anul 2020, sub coordonarea preotului paroh Lucian Cristian Coşofreţ.