O tânără de 33 de ani din Botoșani a decis să renunțe la job-ul ei dintr-o corporație și și-a deschis afacerea ei cu pahare de vin, confecționate din sticlă reciclată. Laura Chiriac a mers la Imperiul Leilor de la Protv și a știut clar pentru ce: dorește 40.000 de euro pentru 25% din afacerea lor.
În 2019 a lansat business-ul cu pahare confecționate 100% în România, din sticlă reciclată și cioburi. Acum, ea vrea să creeze o linie nouă de pahare profesionale de degustare, realizate în același mod ca și până acum. După ce și-a susținut prezentarea, Leii au fost curioși să afle mai multe detalii despre afacerea ei. Astfel, Cristina Bâtlan a fost prima care a adresat o întrebare: la ce folosesc paharele, având în vedere forma lor diferită, potrivit protv.ro.
Aceasta a explicat că paharele se potrivesc pentru toate tipurile de băuturi. Primul produs din colecție a fost confecționat pentru vin. Ulterior, a primit feedback-uri pozitive de la clienți și a decis să realizeze cupe sub tot felul de forme. Prețul unui set cu două pahare cu picior este de 200 de lei, în timp ce cele fără picior, la set de 4 costă între 240 și 260 de lei.
Leii au înțeles exact despre ce este vorba și au tras concluzii:
„De obicei vii la un investitor când ai deja o bază solidă și îți dorești să crești mai repede. Problema e că eu la tine nu văd baza, ești în zona de experimentare. Nu investesc și mă retrag”, a spus Cristina Bâtlan.
Răzvan: „Sunt colecționar de vin roșu și de șampanie.. Acești 40.000 de euro cu ce te ajută? Lasă-mă să mă gândesc”
Wargha a decis și el să se retragă din investiție, iar Felix i-a urmat exemplul:
„Viața este prea scurtă ca să bei vin din pahare proaste. Ai venit, totuși, un pic prea devreme. Eu mă retrag, dar pot deveni un client al produselor tale”, a spus Felix.
Mircea: „Ce cred că te-ar putea ajuta pe tine este să găsești un client care să cumpere mii de pahare de la tine. Eu ca investitor, nu văd cum pot să ajut. Nu e locul meu. Mă retrag”
Într-un final, Răzvan a decis, de asemenea, să se retragă.