Un botoșănean a ieșit cu mașina la plimbare în Centrul Istoric, dar s-a ales cu o amendă din partea polițiștilor locali. Pe 27 octombrie, în jurul orelor 12:10 polițistul local din Dispecerat a sesizat patrula repartizată în Centrul Istoric că un autovehicul a pătruns în zona destinată circulației pietonilor.
Astfel, la fața locului polițiștii locali au identificat conducătorul auto, „dispunând sancționarea potrivit prevederilor H.C.L. nr. 292/2017 și solicitându-i să elibereze zona pietonală, acesta conformându-se”.
Botoșăneni scârbiți de gestul unui bărbat. Ce făcea individul în plină stradă
Un individ i-a scârbit pe trecători, pe o stradă din municipiul Botoșani. Revoltați de gesturile bărbatului, oamenii au cerut ajutorul polițiștilor locali.
Totul s-a petrecut pe 27 octombrie, în jurul orei 10:20, pe strada Marchian. Polițiștii locali au depistat un bărbat, care se manifesta gălăgios și făcea gesturi obscene, spre indignarea trecătorilor.
„Polițiștii locali au procedat la legitimarea persoanei, dispunând sancționarea contravențională potrivit Legii nr. 61/1991 și îndepărtarea din zonă”, precizează Poliția Locală.
Botoșăneni puși pe distracție în toiul nopții, puși pe fugă de polițiști
Câțiva tineri din Botoșani, puși pe distracție în toiul nopții, au fost puși pe fugă de polițiști. Botoșănenii se aflau în parcarea Luceafărul, ascultau muzică și dansau, spre disperarea celor care locuiesc în zonă și încercau să doarmă pe 23 octombrie, în jurul orei 02.00.
Polițistul local din dispecerat i-a văzut pe petrecăreți pe camerele de supraveghere, iar un echipaj de Poliție Locală a fost trimis în zonă, tinerii tulburând liniștea publică.
„La fața locului s-a constatat că mai mulți tineri ascultau muzică de la un dispozitiv audio dintr-un autovehicul, fiind legitimat conducătorul auto și sancționat contravențional potrivit Legii nr. 61/1991, iar grupul a fost dispersat”, precizează Poliția Locală.