Casa Judeţeană de Pensii a intrat în posesia a 960 de bilete de odihnă, în diferite staţiuni la munte şi la mare. Pentru prima serie, care începe pe 7 iulie, sunt disponibile un număr de 91 de bilete de odihnă. 16,67% dintre bilete vor fi repartizate la salariaţii bugetari care nu sunt membri de sindicat şi 83,33%, celor care sunt membri de sindicat, prin sindicatele reprezentative de la nivel local.
Preţul unui bilet este situat între 301 lei şi 493 lei, pe o perioadă de şase zile şi sunt pentru staţiunile Felix, Slănic Moldova, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Geoagiu Băi, Govora.
„50% plăteşte asiguratul, cu condiţia ca venitul să nu depăşească 2022 lei. Copiii între 6 şi 18 ani plătesc 50% din suma pe care o plătesc asiguraţii„, a spus Ioan Buzilă, directorul adjunct al CJP.