Un botoșănean a primit o amendă uriașă după un control al polițiștilor în interiorul mașinii. La data de 31 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au oprit în trafic, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeși localitate.
În urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate aproximativ 100 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, pentru care bărbatul respectiv nu deținea documente legale.
”Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind Codul fiscal, iar cantitatea de țigarete și autoturismul în care au fost identificate, au fost supuse confiscării”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.