Societatea comercială Terra Construcţii SRL Botoşani a intrat în insolvența, iar un cunoscut lichidator a preluat administrarea acesteia. Tribunalul Botoșani decis, marți, declanșarea procedurii insolvenței în cazul firmei Terra Construcții și l-a numit ca administrator judiciar pe Lulu Dascălu, lichidatorul devenit foarte cunoscut după falimentul Termica SA și Apa Grup SA.
Insolvența societății Terra Construcţii SRL Botoşani a fost decisă la cererea administratorilor săi, Lucian Creţu şi Petru Berescu. Această cerere a fost depusă la instanță la scurt timp după ce o firmă, Dai-Nai SRL, a cerut, la rândul ei, insolvența firmei din Botoșani
Solutia pe scurt: Admite cererea debitoarei Terra Construcţii SRL Botoşani, Ia act că, prin încheierea din data de 30.10.2023 s-a dispus conexarea dosarului nr. 2467/40/2023, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei Terra Construcţii SRL, la cererea creditoarei Dai-Nai SRL, pe care o califică drept cerere de creanţă. În temeiul art. 71 alin. 1 teza I din Legea 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei Terra Construcţii SRL În temeiul art. 73 rap. la art. 45 lit. d) teza a II -a din Legea 85/2014, Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe CII Dascălu Constantin-Lulu care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 2.000 lei. În temeiul art. 99 din Legea 85/2014, Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii: debitorului, creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit art. 74 şi Oficiului Registrului Comerţului. Notificarea va fi publicată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Terra Constrrucţii SRL, care deţine fabrica de prelucrare a lemnului de la Cişmea şi care era renumită pentru scările de interior vândute la export, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 14,8 milioane de lei.
Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Finanţelor, societatea botoşăneană a înregistrat, în 2022, o pierdere financiară de 3,3 milioane de lei.