Spitalul de Boli Paliative din municipiul Botoșani nu poate fi preluat încă de municipalitate pentru a fi dat în folosință. Primarul Cosmin Andrei a declarat că în continuare acest spital este în construcție, întrucât Compania Națională de Investiții a găsit mai multe probleme și a cerut să fie remediate de constructor.
”Ultima discuție pe care am avut-o cu CNI, ne-au transmis că au făcut contract cu firma care trebuie să remedieze tot ceea ce s-a găsit acolo pentru recepția care ar trebui să o facă, doar că bugetul nu a fost acoperitor pentru toate intervențiile. S-au găsit mai multe lucruri care trebuiesc remediate și în continuare acest spital este în construcție, la CNI”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Edilul spune că în momentul în care se va face recepția clădirii, primăria va primi spitalul în administrare și se vor putea bugeta și bani pentru dotări și alte intervenții.
Spitalul ridicat de la zero stă cu lacătul pe ușă la mai bine de doi ani de la finalizarea lucrărilor de construcţie. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei, iar banii au venit de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.
Unitatea va intra sub administrarea Consiliului Local și a Spitalului de Recuperare din Botoșani.
Rezultatul nepasarii si al incompetentei care se afla peste tot in societatea noastra.