Spitalul de copii din Botoşani riscă să fie transformat în unitate medico-socială. Şi asta pentru că tot mai mulţi minori, lăsaţi în voia sorţii după ce au fost neglijaţi de părinţi sau aparţinători, au fost aduşi în spital, însă mai puţin pentru îngrijiri medicale. Ultimul caz de acest gen a ajuns la spital luni. Un copil din Albeşti, în vârstă de şapte ani, a fost adus la spital într-o stare de igienă precară şi înfometat. A.A. locuieşte cu bunica paralizată şi un frate, întrucât mama lor este plecată în străinătate.
„Copilul a fost adus de la cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului într-o stare precară, neîngrijit şi nealimentat, cu corpul înţepat tot de insecte. Mama este plecată la muncă în Italia, iar cei de la Protecţia Copilului s-au autosesizat şi l-au adus la spital gândid că sufere de vreo boală„, a spus medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului de Copii.
După externarea acestuia, Direcţia pentru Protecţia Copilului va dispune o măsură în acest caz. Luna trecută, un alt copil a fost adus în aceeaşi stare la spital. Mama acestuia era, de asemenea, la muncă în străinătate, iar copilul era în grija bunici, consumatoare de băuturi alcoolice.