Primăria Botoșani va prelua Cinematograful Luceafărul. Proiectul privind preluarea clădirii, pus spre aprobare pentru a treia oară în ședință de Consiliu Local, a fost aprobat cu 16 voturi ”pentru”.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a cerut consilierilor să susțină demersul de preluare, motivând că își dorește acest cinematograf pentru generațiile următoare.
”Să nu vină un agent economic care la un moment dat să dărâme acea clădire și să facă un bloc. În general suntem ultimii (nr. Primăria) care achiziționăm terenuri pentru parcări, locuri de joacă sau proiecte ale primăriei. (…) Este pentru generațiile următoare”, a precizat Cosmin Andrei.
A intervenit și consilierul local Marius Rogojinschi care a spus că acel sediu face parte din ansamblul Centrului Vechi și că destinația clădirii, atunci când a fost construită, a fost de sediu pentru activitate culturală și nu de brutărie, cofetărie sau grajd.
Consilierul liberal Daniel Botezatu a spus că va vota proiectul de Hotărâre, dacă societatea Cozonacul Domnesc”, care s-a opus acestui transfer, va primi un alt spațiu pentru activitate, răspunsul primarului Cosmin Andrei fiind acela că operatorul economic poate fi lăsat încă cinci ani până își găsește un alt spațiu sau poate fi mutat la Incubatorul de afaceri.
Cinema Luceafărul aparţine RADEF România Film. După Revoluţie, cinematograful a fost închis, fiind transformat în spaţiu de depozitare pentru mai multe firme private