Sărbătoarea de Sfântul Dumitru reprezintă cel mai important eveniment religios al toamnei. Se spune că, odată cu această zi, începe iarna. În fiecare an pe 26 octombrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Mucenic Dumitru. Este ziua în care, în tradiţia populară se spune că se usucă toate plantele şi căldura intra în pământ, făcând loc anotimpului friguros.
În Ajunul sărbătorii, în satele românești se aprind focuri mari, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Tradiția populară spune că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.
Ce este interzis să faci de Sfântul Dumitru
În ziua de Sfântul Dumitru, marcată cu cruce roșie în calendar, există anumite lucruri care sunt strict interzise, dacă vrei să-ți meargă bine.
Se spune că de sărbătoarea Sfântului Dumitru nu este bine să lucrezi, altfel vei avea necazuri. De asemenea, nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi. Totodată, nu se coase, nu se tricotează, nu se spală și nici nu se mătură gospodăria.
Tradiția mai spune că de sărbătoarea Sfântului Dumitru nu ai voie să te zgârcești la bani sau la alimente. Nu ai voie să refuzi săracii și nu trebuie să treacă ziua fără să faci o faptă de milostenie, potrivit Realitatea.net