Situație revoltătoare la Botoșani! Elevi fără Evaluare Națională ori cu media 2 primesc bursă de merit

Situație revoltătoare în județul Botoșani. Nu mai puțin de 16 elevi de clasa a IX-a, care nu au susținut nici măcar Evaluarea Națională din cauza corigențelor, primesc burse de merit. Ei vor fi recompensați cu suma de 450 lei lunar, în timp ce alți elevi, cu medii chiar de peste 9,50, nu s-au încadrat pentru această bursă.

Este pentru prima dată în istoria învățământului românesc, când elevi cu media 2, caz înregistrat și în județul Botoșani, primesc bursă de merit pentru ”rezultatele deosebite” obținute la învățătură. Și asta pentru că noua metodologie-cadru, intrată în vigoare în acest an școlar, prevede că bursele de merit se acordă elevilor a căror medie se încadrează în primii 30% din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, nefiind pusă o limită în privința mediei. Astfel, s-a ajuns în situația halucinantă, în întreaga țară, ca un elev cu media 1 să primească bursă de merit iar altul cu media 9, nu.

Conform OM 6238/08.09.2023, Cap.III, privind acordarea burselor de merit, 30% din numărul de elevi ai fiecarei clase beneficiază de bursă de merit. Ierarhia este realizată în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de elevi în anul școlar 2022 -2023, excepție făcând clasa a IX-a, la care se ia în considerare media de admitere (media notelor obținute de elevi la Evaluarea Națională). În situația în care, într-o clasă, nu sunt suficienți elevii înscriși pe baza mediei de admitere, care să acopere procentul de 30%, lista a fost completată cu elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V – VIII. Drept urmare, posibilitatea de a acorda bursă de merit unui elev cu medie mai mică decât cinci poate fi luată în considerare doar în cazul elevilor din clasa a IX-a. În judeţul Botoșani, există clase la care procentul de 30% din efectivul colectivului de elevi s-a realizat și prin adăugarea celor care nu au susținut examenul de Evaluare Națională”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Printre cei 16 elevi care nici măcar nu au susținut Evaluarea Națională și primesc bursă de merit se numără unul de la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni , unul de la Liceul Tehnologic Coțușca, doi elevi de la  Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”, trei elevi de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” Flămânzi, șase elevi de la Liceul ” Dimitrie Cantemir” Darabani, un elev de la Liceul ”Alexandru cel Bun” Botoșani și doi elevi de la Liceul Tehnologic ”Elie Radu” Botoșani.

Cadrele didactice botoșănene sunt revoltate de situația apărută și cer modificarea legii.

Să se facă demersuri pentru a modifica legea prin Parlament, ca să nu ajungem la situații ridicule. Sunt corigenți fără evaluare națională care primesc burse de merit. Această bursă nu mai este bursă merit, a declarat un profesor botoșănean.

Un tânăr a fost înjunghiat pe o stradă din municipiul Botoșani. A mers câțiva kilometri pe jos plin de sânge

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *