Asistenta și infirmiera care au fost de gardă în noaptea morții Alexandrei Ivanov nu mai lucrează la Maternitatea din Botoșani. Cele două angajate ale Spitalului Județean de Urgență Mavromati au fost detașate pe alte secții ale spitalului.
Măsura a fost luată de conducerea unității medicale, după ce pe 20 octombrie le-a expirat și lor suspendarea contractului de muncă, care s-a întins pe o perioadă de 60 de zile.
De altfel, asistenta Mariana Ramona Baltă și infirmiera Carmen Hilda Saviciuc s-au aflat de gardă în noaptea de 17 spre 18 august, atunci când a fost internată în spital Alexandra.
Doctorița și-a luat concediu de odihnă
Nici doctoriţa suspectată de moartea Alexandrei nu se întoarce la Maternitate. Pitrop a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani acordarea concediului de odihnă pe ultimii doi ani. În aceste condiţii, Pitrop nu revine la Maternitate cel puţin 50 de zile.
„Avea foarte mult concediu de odihnă de luat, peste 50 de zile, pentru că nu a beneficiat de acest drept în ultimii doi ani”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, Monica Adăscăliţei.
Contractul de muncă al Marianei Pitrop a fost suspendat pentru 60 de zile de conducerea spitalului la trei zile după moartea Alexandrei Ivanov. Doctoriţa, care era de gardă în noaptea de 17 spre 18 august, este acuzată de ucidere din culpă, după ce ar fi neglijat-o pe tânăra de 25 de ani, care a murit în spital.
Caz cutremurător la Botoșani! O femeie a mers la priveghi, însă a murit lângă sicriul rudei sale
ticăloșii, medicul care trebuia să facă ce trebuie ..nu pateste nimic iar femeia de serviciu și asistenta care a insistat la medic să-și facă treaba să salveze gravida este concediat??? NE-AM TÂMPIT???