Un nou exercițiu de verificare a modului de gestionare a unei situații de urgență de către autoritățile locale, până la sosirea pompierilor militari, s-a desfășurat, astăzi, la Coțușca. Potrivit scenariului, în zonă s-a produs un cutremur de mare magnitudine în urma căruia mai multe persoane au fost rănite și zeci de clădiri au fost avariate.
Specialiștii Centrului Operațional și ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul ISU Botoșani au analizat felul în care Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Coțușca a pus în aplicare planurile de intervenție și protecție a populației. A fost verificat, inclusiv, modul în care s-a realizat avertizarea populației cu privire la posibilitatea producerii unor replici ale seismului, respectiv transmiterea unor mesaje cu informații despre modul de comportare post dezastru.
Astfel de instruiri vor fi desfășurate și în alte comune din județ, în perioada următoare, în baza Planului de pregătire în situații de urgență pentru 2023, aprobat prin Ordin al Prefectului, transmite printr-un comunicat Instituția Prefectului Botoșani.
Reamintim faptul că, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență). https://ro-alert.ro/intrebari-frecvente/