Doliu în sănătate! Un cunoscut medic din Botoșani a murit. „Șoc am avut la primirea veștii”

Foto: pixabay

Sănătatea botoșăneană este în doliu după ce un cunoscut medic s-a stins din viață. Este vorba despre medicul Daniela Ghiță, care s-a stins, luni, în urma unor probleme de sănătate. Absolventă a Colegiului Național „A.T. Laurian” și a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Dana Ghiță, de 69 de ani, a fost un reputat medic generalist.

Aceasta s-a stins la Spitalul Județean Botoșani, luni după amiază, după ce pe 16 octombrie fusese internată cu icter mecanic.

Dana Ghiță a lucrat la fostul Sanepid, respectiv Inspecția Sanitară de Stat.

Cei care au cunoscut-o spun că era „un om deosebit, de o bunătate rar întâlnită în vremurile noastre”.

„Șoc am avut la primirea veștii că a plecat dintre noi, mult prea repede și mult prea devreme, doctor Dana Ghiță, un om deosebit, de o bunătate rar întâlnită în vremurile noastre. Ne vom ruga Bunului Dumnezeu pentru tine, dragă și scumpă prietenă, să te primească în Împărăția Sa, alături de mult prea iubitul tău soț! Condoleanțe iubiților tăi fii, Alex și Ionuț! Lumină, odihnă și pomenire veșnică! Mult îți vom simți lipsa și nu te vom uita niciodată!”, este mesajul transmis de Silvia C.

O tânără de 35 de ani a fost găsită moartă în casă

Tragedie înregistrată, luni dimineaţă, în judeţul Botoşani. O tânără de doar 35 de ani a fost găsită în casa în care locuia. Este vorba despre o femeie din oraşul Ştefăneşti, care a fost găsită fără suflare de o rudă, care venise în vizită.

Botoşăneanca era căsătorită, însă soţul acesteia este plecat la muncă în străinătate.

Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, printre care și sinuciderea. Din primele informaţii, există probabilitatea ca femeia să se fi sinucis, aceasta fiind depresivă. Se pare că ar fi înghiţit mai multe medicamente. Corpul neînsufleţit al acesteia a fost ridicat de medicii legişti, în prezenţa poliţiştilor criminalişti. În cursul zilei de marţi urmează să fie făcută necropsia cadavrului pentru a se stabili cauza morţii.

Doliu în sănătate! Un cunoscut medic din Botoșani a murit. „Șoc am avut la primirea veștii”

Spitalul din Botoșani, unde a murit tânăra gravidă Alexandra, are asigurarea de malpraxis la compania falimentară Euroins

Familia victimei a înaintat un proces civil. Ea cere spitalului 7 milioane de euro daune. Dacă va câștiga, orice sumă peste 100.000 de euro rămâne neasigurată și poate fi achitată doar de stat, pentru că istoria insolvențelor din asigurări arată că de la masa credală se recuperează puțin, scrie Libertatea. Spitalul Județean de Urgențe Mavromati din Botoșani are asigurarea de malpraxis încheiată cu compania falimentară Euroins.

„Este normal că mă îngrijorează, dar expiră pe 15 decembrie și vom vedea ce vom face ulterior”, a declarat dr. Monica Adăscăliței, managerul unității medicale. 

Nu contează ce vor face după 15 decembrie. Contează că în august, când s-a produs evenimentul tragic, spitalul era asigurat la Euroins. În toate cazurile de acest gen, Fondul de Garantare a Asiguraților poate despăgubi până la suma de 500.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro”, a explicat un specialist în asigurări, pentru ziar. Și diferența? „Se pot înscrie la masa credală”, a spus expertul.

Dar istoria recuperărilor de la masa credală la falimentele Astra, Carpatica și City arată rău, a confirmat un alt specialist. Ceea ce înseamnă că, pe baza unei eventuale decizii a instanței, va putea plăti Consiliul Județean Botoșani, cel care are în subordine Spitalul Județean, și nu asiguratorul de malpraxis.

Spitalul Județean contestă amenda dată de Casa de Asigurări de Sănătate în cazul Alexandra Ivanov. Manager: Această amendă poate avea repercursiuni negative pe întreaga activitate a Spitalului Județean

 

Un scandal între două femei din Botoșani, pentru un bărbat, a fost tranșat de instanță. Ce a pățit femeia care a bătut-o măr pe „amanta” iubitului său

FOTO Un botoșănean și-a cumpărat o mașină care întoarce toate privirile. Și cei de la RAR au fost impresionați!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *