FOTO! Profesori și elevi din cinci țări, proiect despre poluarea apei la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe” Botoșani

Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe” Botoșani, a găzduit în perioada 17-20 octombrie 2023 profesori și elevi din cinci țări, respectiv Finlanda, Polonia, Croația, Bulgaria și Turcia.
Este vorba de cea de-a treia mobilitate a proiectului SEAL (30 mai 2022- 30 mai 2024) – Searching Ecological Alternatives of Life.
Obiectivul principal al proiectului este acela de a conștientiza comunitatea școlară în legătură cu problemele actuale ale mediului. Tema mobilității a fost ”Poluarea apei” iar pe parcursul celor patru zile s-au desfășurat mai multe acțiuni specifice temei dar și activități care îi facă pe oaspeți să ne cunoască cultura, tradițiile, obiceiurile dar și sistemul de educație din România, informează printr-un comunicat Seminarul Teologic Botoșani.
În cele patru zile, s-au desfășurat activități de cunoaștere și integrare; microsesiuni de predare pe tema poluării apei; prezentări ale referatelor elevilor din țările sus menționate pe tema poluării apei. De asemenea, activitățile au mai inclus vizite în centrul vechi al orașului sub îndrumarea CNIPT Botoșani (Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani), la Agenția Națională de Protecție a Mediului, la Stația de tratare a apei din Cătămărăști, excursie la lacul de acumulare Stânca-Costești precum și activități în aer liber în pădurea și lacul de la Ipotești.
”La evaluarea finală oaspeții au mărturisit că sunt impresionați de ospitalitatea românilor, de bucătăria românească dar și de elevii școlii noastre care au dovedit mult bun simț, prietenie și maturitate. Mulțumim pe această cale tuturor profesorilor, elevilor, colaboratorilor și partenerilor care au contribuit la buna desfășurare a acestei mobilități dar și familiilor care au găzduit elevii oaspeți”, a declarat prof. dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *