Judeţul Botoşani, la mijlocul clasamentului la nivel naţional în privinţa preţului gigacaloriei produsă în sistem centralizat

Modern CalorCu 187,86 de lei pe gigacalorie, Botoşanii erau în 2007 pe locul 8 în clasamentul preţurilor practicate de operatorii de termoficare. În iunie 2011, după ultimele modificări de pe piaţa energetică, în 41 de oraşe se plăteşte o căldură mai scumpă decât la Botoşani.

Conform ultimelor date publicate de ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice) preţul gigacaloriei produse în sistem centralizat la Botoşani a fost depăşit de multe alte preţuri de facturare din ţară. Astfel, municipiul–reşedinţă de judeţ se situează în mijlocul clasamentului – la nivel naţional, şi pe antipenultimul loc – la nivel regional, primele locuri aratând zonele unde scot românii mai mult din buzunar pentru căldura de acasă.

În regiunea Moldovei, cu 180 de lei/gigacalorie, botoşănenii plătesc mai puţin decât beneficiarii sistemelor centralizate din Galaţi, Vrancea, Iaşi, Suceava şi Oneşti. Moldovenii care plătesc mai puţin decât la Botoşani sunt băcăuanii şi nemţenii.

Investiţiile făcute în ultimii ani şi sprijinirea sistemului centralizat de termoficare de către autorităţile locale îşi arată, iată, utilitatea. Botoşănenii plătesc mai puţin pentru căldură decât locuitorii altor oraşe şi e şi normal să fie aşa. După finalizarea modernizărilor, sistemul centralizat va fi o realizare şi nu o povară pentru  botoşăneni.”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *