Ministrul Mediului a ajuns la Botoșani. El s-a întâlnit cu reprezentanții Prefecturii și ai CJ, dar și cu primarii

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a ajuns, luni, la Botoșani. El a fost prezent la o întâlnire la care au participat directorul adjunct al Administrației Fondului pentru Mediu, Mălin Paicu, directorul general al Ministerului,  Dorina Mocanu, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre programele care sunt în derulare şi care urmează a fi lansate pe linia protecţiei mediului, gestionarea deşeurilor, managementul apelor, schimbări climatice, biodiversitate, managementul fondului forestier, etc. cu finanţare din bugetul de stat prin programe guvernamentale şi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fonduri Structurale.

Ulterior, ministrul s-a întâlnit cu primarii din județ.

Programul vizitei:

08:00 – Întâlnire de lucru la Primăria Orașului Flămânzi cu vizitarea obiectivelor de investiții pe diverse programe de Mediu

09:00 – Primire oficială la Instituția Prefectului Județul Botoșani, de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă

09:15 – Întâlnire cu Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici;

09:30 – Ședință de lucru cu primarii din Județul Botoșani și directorii de deconcentrate subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ

11:30 – Conferință de presă –  în sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *