Doi tineri care au furat un telefon mobil au fost prinși în timp ce încercau să amaneteze bunul sustras. La data de 22 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis orodonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 30 și 24 de ani, ambii din municipiul Botoșani.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că aceștia, în timp ce se deplasau pe strada Marchian, profitând de neatenția victimei, un bărbat de 72 de ani, din municipiul Botoșani, au sustras din buzunarul hainei, un telefon mobil, creându-i un prejudiciu de aproximaitv 800 de lei.
”Ulterior, cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei au fost depistați de polițiști în incinta unei case de amanet, din municipiul Botoșani, în timp ce încercau să valorifice bunul sustras. Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost conduse la sediul poliției și, ulterior, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost restituit victimei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani.