O mamă dintr-o comună din județul Botoșani mărturisește câtă credință și înțelepciune avea Anduț, așa cum îi spunea ea fiului ei de 10 ani, care s-a stins în urmă cu mai mulți ani din cauza unei boli cumplite. Băiatul știa că e bolnav, iar înainte să moară s-a rugat să mai trăiască câteva zile pentru a-l vedea pe fratele său, Nicușor, care era în burtica mamei. Prin credința și tăria sa reușea să îi încurajeze și pe cei din jurul său.
De o bunătate rară, băiatul se resemnase cu gândul că nu va mai trăi mult, dar a vrut ca ultimele sale clipe să însemne ceva. Și au însemnat! S-a bucurat de mama, de tata, de frățiorul său, de ulițele satului și a apreciat fiecare zi în care se trezea și putea vedea lumina zilei.Victoria Ciocan, din comuna Albești, povestește că rugăciunea lui Anduț către Sfânta Parascheva, chiar în ziua de cinstire a ocrotitoarei Moldovei, a fost să mai trăiască măcar cât să își cunoască frățiorul din burtica mamei.
„La prima ora a dimineții, ne-am urcat într-o ambulanță, Anduț și cu mine, și am mers la Spitalul Spiridon, urma să facă băiatul un CT, că în Spitalul de Copii nu era aparatura necesara. Așadar, peste sirenele ambulanței care sunau din când în când, prin îmbulzeala de pe străzi, răsunau și clopotele Mitropoliei, a mare sărbătoare, Ziua Cuvioasei Parascheva! ”ce mult aș fi vrut să mergem azi la Cuvioasa, mămica mea, să fi putut merge și noi să ne rugăm!”, îmi spune Anduț”, mărturisește Victoria Ciocan.
Băiatul era chinuit de durere, iar mama chinuită și ea la rândul ei de durerea lui și neputința de a-l ajuta. Fiind însărcinată cu Nicușor, nu a putut intra în clinică alături de copilul său. A doua zi a primit o veste care le risipise și ultima speranță.
„O metastază cumplită, îi mai dădeau nu multe zile… Eram în spital de la sfârșitul lunii aprilie, continuu și ne-am întors acasă, de tot, peste câteva zile, însă în ziua aceea, tot cu gândul și inima și speranța la Maica Parascheva, spre seară, am mers la Mitropolie, singură. […]Anduț mă aștepta chinuit de dureri, dar bucuros! Anduț era foarte credincios! Era prieten bun cu Dumnezeu, cu Maica Domnului si cu tot Cerul. Nu știu cum să vă spun! Se spovedea ca un om mare, credea în Viata Veșnică și în Rai, la anii lui, la zece ani! Și mă întorc, din nou, cu gândul la acele clipe. Am dus, sfâșiată de durere, Maicii, rugămintea lui Anduț. El m-a trimis, plângând, să plec la Maica și să îi spun așa ”te rog frumos din inima mea, că eu nu pot veni, (..că noi, în timpul cât am stat în spital, când se putea și se simțea mai bine, mergeam amândoi la Mitropolie), te rog, Măicuța Parascheva, să fie mama mea sănătoasă și pe mine să mă ajuți să fiu câte un pic mai sănătos, până naște mama mea, să îl cunosc pe fratele meu. Eu sunt un copil bolnav, sufăr multă durere, și te rog pe tine să auzi rugămintea mea de copil”, a scris acestea pe o foaie de caiet și a spus să pun hârtiuța în raclă, la Maica! Sunt exact vorbele lui, îmi răsună și acum, nici nu am cum să uit vreodată”, mărturisește botoșăneanca.
După câteva zile, Anduț și mama sa au ajuns acasă. În timp ce tatăl conducea mașina, băiatul i-a spus să meargă foarte încet pentru ca el să vadă tot satul, bucuros că merge acasă. Medicii le-au spus părinților că băiatul va mai trăi probabil o săptămână, două. Din fericire, copilul a mai trăit jumătate de an alături de familia sa. Mama a născut, iar Anduț l-a cunoscut pe frățiorul său, Nicușor.
„Apoi a plecat. Dumnezeu astfel a rânduit, l-a iubit pe băiatul meu frumos și l-a luat… acasă! Poate l-a iubit mai mult decât mine, poate am greșit eu prea mult, poate m-a iubit și pe mine. Numai El știe! Atâta tot că înainte de a fi copilul meu a fost al Lui, iar eu niciodată nu L-am întrebat, de ce mi se întâmplă asta tocmai mie, ci am primit în tăcere suferința suferinței copilului meu, Anduțului meu drag”, spune botoșăneanca.
An de an, Victoria Ciocan o cinstește pe sfânta la care fiul său se închina cu atâta credință și tărie. Își găsește și ea alinarea în rugăciune, iar ca această mamă sunt mulți alți părinți care și-au pierdut copiii din cauza unor boli necruțătoare și se refugiază în rugăciune.