În această noapte, un fenomen astronomic va oferi un spectacol uluitor pe cer. Acesta poate fi observat cu ochiul liber. Ploaia de meteoriți Orionide atinge apogeul în acest weekend, mai exact în această noapte. Pământul va trece prin porțiunile centrale ale unui nor de praf care a făcut cândva parte din coada cometei Halley.
În timpul vârfului Orionidelor, pot fi observați cel puțin 20 de meteoriți pe oră, dacă este noapte. Orionidele sunt numite astfel deoarece provin din constelația Orion.
Specialiștii spun că nu este nevoie de echipament special pentru a vedea meteoriții, ci doar de puțină răbdare. Cei care petrec cel puțin o oră uitându-se la cer vor avea șanse și mai mari să vadă „stelele căzătoare”, explicația fiind că ochii se adaptează la întuneric, maximizând capacitatea de le vedea, potrivit Antena 3 care citeaza meteoradar.ro.