Mame cu copii din Botoșani, lăsate de izbeliște de familii, au găsit sprijin la Centrul Maternal. „Vin dezorientate, cu educație precară”

Foto: ilustrativa

Mai multe mame cu copii din județul Botoșani, lăsate de izbeliște de familii, au găsit sprijin la Centrul Maternal din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. Reprezentanții instituției au declarat, pentru Botosaninews.ro, că de la începutul acestui an au fost 27 de mame, cu 51 de copii, care au găsit sprijin la acest centru. Dintre acestea, două au fost mame minore, cea mai mică fiind de 15 ani.

„Vin dezorientate, cu educație precară”, susțin reprezentanții instituției.

Aici, mamele nu au parte doar de un pat cald și o masă decentă, ci și de consiliere, atât din punct de vedere psihologic, ci și pentru a-și urma drumul în viață. Merg la cursuri de calificare, sunt învățate cum să-și crească și îngrijească copiii, să devină independente.

Ce trebuie să facă o mamă aflată în dificultate ca să poată beneficia de serviciile Centrului Maternal

Pentru a beneficia de serviciile Centrului Maternal o mamă va aduce la cunoștință situația de dificultate:
– reprezentanților primăriei de la domiciliul /locul unde se află cu copiii
– reprezentanților poliției prin adresare directă sau apelând numărul 112
– să sesizeze situația apelând 119
– reprezentaților altor instituții/persoane ( spital, scoală, medic de familie)
– reprezentanților DGASPC Botoșani, Centrului Maternal Botoșani, Serviciului de Intervenție Specializată pentru Copil și Familie Botoșani prin adresare directă la sediu, email sau  telefonic: D.G.A.S.P.C. Botosani, str. Maxim Gorki 4,
tel. 0231.537.993,
fax: 0231.511.047,
e-mail: [email protected]

Gabriel, băiețelul din Botoșani aruncat de mamă pe geam, s-a întors acasă. Anunțul făcut de ministrul Familiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *