Percheziții domiciliare în județul Botoșani. Polițiștii au ridicat o armă dintr-o locuință

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare, pe 17 octombrie, trei mandate de percheziție domiciliară, la imobile aparținând unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din orașul Flămânzi și comuna Prăjeni.

În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor o armă neletală, tip pușcă, supusă autorizării, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale și nici nu erau autorizați pentru deținere, port sau utilizare a unei astfel de arme.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dipuse măsuri legale. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, a declarat Delia Nenișcu, purtătoruil de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Avertisment al meteorologilor. Schimbări rapide de temperatură, trecem de la iarnă la vară în câteva zile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *