Un tânăr de 18 ani, din judeţul Botoşani, este acuzat de tentativă de omor, după ce a înjunghiat două persoane pe stradă. Este vorba de Alin George Cnej din oraşul Flămânzi, care, la sfârşitul săptămânii trecute, pe fondul consumului de alcool, a scos un cuţit şi i-a atacat pe alţi doi tineri din localitate cu care s-a întâlnit pe stradă.
Iniţial, botoşăneanul a fost acuzat de comiterea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au decis schimbarea încadrării juridice în tentativă de omor.
„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 12 octombrie 2023, în timp ce se deplasa pe o stradă din orașul Flămânzi, s-a întâlnit cu victimele, doi tineri, din aceeași localitate, iar pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, le-a aplicat acestora mai multe lovituri, provocându-le leziuni fizice”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Ulterior, la locuința tânărului bănuit de comiterea faptei a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Botoşăneanul a fost prezentat, luni, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă, iar magistraţii au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele său.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani formulată în dosarul nr. 808/P/2023. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1 şi 3, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Cnej Alin-George, reţinut preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, sub aspectul săvârşirii infrac?iunilor de tentativă la omor calificat şi lovire sau alte violen?e (două infracţiuni), fapte prev. ?i ped. de art. 32 rap. la 188, 189 alin. 1 lit. a din Codul penal şi art. 193 alin. (1), alin. (21) lit. b) ?i c) din Codul penal (două fapte) cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.10.2023 şi până la data de 14.11.2023 inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Cnej Alin-George. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 16 octombrie 2023, ora 09:20.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 77/2023 16.10.2023