Pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au fost publicate anunțuri de ocupare prin concurs din sursă externă și internă a mai multor posturi de psiholog resurse umane și funcții de conducere în sectorul administrativ, respectiv șef serviciu/birou (financiar contabilitate) și șef birou (economico-administrativ).
La Botoșani se caută șef serviciu/birou (financiar contabilitate). Candidatul ideal trebuie să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, emisă de instituţii acreditate potrivit legii, în: ramura de ştiinţă ştiinţe economice – toate specializările; ramura de ştiinţă ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică – specializările management economico – financiar, certificat de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, precum şi de cunoaşterea reglementărilor europene în domeniu, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare; cunoştinţe de operare pe calculator.
Dosarele complete se depun la sediul unităţii până la data de 03.11.2023 inclusiv, ora 15.00.