Un tânăr, în vârstă de 24 ani, din judeţul Botoşani, a fost condamnat la nu mai puţin de patru ani şi nouă luni de închisoare, după ce a de a agresat sexual o fată de 14 ani în toaleta unui restaurant.
Cazul s-a petrecut în luna ianuarie a acestui an, iar agresorul, Florin Costinel Hopu, a fost condamnat, în primă instanţă, de Judecătoria Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. Botoşăneanul a fost, de asemenea, obligat la plata unor daune morale de 10.000 de lei către victimă şi a primit interdicţia ca, timp de cinci ani după ce va ieşi din închisoare, să se apropie la mai puţin de 50 de metri de fată.
Cazul s-a întâmplat, pe 27 ianuarie, în localitatea Trușești. Fata, în vârstă de 14 ani, a intrat în restaurant, unde l-a întâlnit pe agresor. Cei doi au schimbat câteva cuvinte, după care i-a spus fetei că vrea să vorbească cu ea și a chemat-o la baie.
Acolo, individul a început să o pipăie, iar fata, speriată că ar putea violată, a început să țipe. Ea a fugit din restaurant și în drum spre casă a întâlnit un cunoscut căruia i-a povestit cele întâmplate. Cunoscutul a sunat la 112 sesizând poliția.
Tânărul Florin Costin Hopu a fost reținut de polițiști pe 28 ianuarie, iar pe 29 ianuarie a ajuns în fața magistraților Judecătoriei Botoșani, de la care a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Botoșăneanul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și hărțuire.
Tot la Trușești, pe 31 decembrie 2022 a avut loc și o crimă a cărei victimă este, de asemenea, o fată de 14 ani. Atunci, agresorul, un tânăr de 21 de ani, a urmărit-o pe adolescentă, care mergea cu uratul alături de fratele ei, și a înjunghiat-o cu peste 20 de lovituri de cuțit.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din C. proc.pen. condamnă pe inculpatul HOPU Florin Costinel, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. c) C.pen., la pedeapsa principală de 4 (patru) ani şi 9 (nouă) luni închisoare (faptă din 27.01.2023), în regim de detenţie. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului Hopu Florin Costinel, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen. constând în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat respectiv de a comunica şi a se apropia la mai puţin de 50 m de partea civilă Ostafi Antonia Andrada, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă a cărei executare începe conform art. 68 C.pen.. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului Hopu Florin Costinel, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 208 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar ?i dispune menţinerea acestuia până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. şi art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 28.01.2023 şi până la data de 09.06.2023 inclusiv. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de date genetice judiciare dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul naţional de date genetice judiciare. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de date genetice judiciare, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul naţional de date genetice judiciare a profilului genetic. În baza art. 397 alin. 1 C. proc.pen. cu referire la art. 19 alin. 5 şi 25 alin. 1 C. proc.pen. raportat la art. 1357 şi art. 1391 alin. 2 din Codul civil, admite acţiunea civilă formulată de Reprezentantul Ministerului Public pentru partea civilă Ostafi Antonia Andrada şi obligă inculpatul Hopu Florin Cristinel să plătească acesteia suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 589 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 de lei aferentă fazei de urmărire penală. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru partea civilă, av. Iancu Alina – delegaţie nr. 590/2023, în cuantum de 1020 lei, rămân în sarcina statului. Ia act de faptul că asistenţa juridică a inculpatului pe parcursul camerei preliminare şi a judecăţii a fost asigurată de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen. Pronunţată azi, 07.09.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 C. proc. pen..
Document: Hotarâre 1206/2023 07.09.2023