Zi cu ghinion pentru un bărbat din județul Botoșani! A fost oprit în trafic, vineri, de polițiști de frontieră care i-au scotocit autoturismul. Botoșăneanul, în vârstă de 51 de ani, avea mașina burdușită cu țigări de contrabandă.
El s-a ales cu dosar penal, iar țigările în valoare de peste 43.700 lei, precum și autoturismul utilizat la transport, au fost ridicate în vederea confiscării.
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au acționat în jurul orelor 16.30, în localitatea de frontieră Dângeni, județul Botoșani. Ei aveau informații că botoșăneanul ar fi implicat în activități ilegale și au tras autoturismul pe dreapta.
„În urma controlului efectuat asupra autoturismului, pe bancheta din spate și în portbagaj au fost identificate șapte colete care conțineau 3500 pachete de țigări, de proveniență extracomunitară. Bărbatul aflat la volanul autoturismului, un cetățean român în vârstă de 51 de ani, a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziționat țigaretele de la persoane necunoscute cu scopul de a le comercializa. Țigaretele, în valoare totală de peste 43.700 lei, precum și autoturismul utilizat la transportul țigărilor, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.