Polițiștii rutieri au fost în vizită, ieri, 12 octombrie, la școala Gimnazială nr. 1 Leorda unde au desfășurat activități de informare și prevenire, le-au prezentat copiilor autospecialele de poliție, iar preșcolarii au primit cadouri constând în jucării și materiale didactice, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Polițiștii le-au prezentat copiilor regulile de circulație și importanța respectării acestora pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere nedorite.
Într-o modalitate interactivă, cei mici s-au familiarizat cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație, fiindu-le explicată semnificația și importanța fiecăruia, precum și modul de funcționare al semaforului pentru pietoni și pentru mașini.
Prin intermediul jocului, copiii au învățat cum trebuie să se asigure la traversarea străzii și care este modalitatea corectă de a traversa, precum și obligațiile pe care le au când strada este prevăzută cu semafor electric.
În cadrul activității, cei mici au avut acces în interiorul autospecialelor de poliție rutieră și au putut să acționeze semnalele acustice și vizuale al autospecialelor de poliție, simțindu-se și ei, pentru câteva momente, mici polițiști, transmite IPJ Botoșani.