Liceenii botoșăneni vor participa la ședințe de informare alături de părinți, polițiști și reprezentanții Antidrog și ai Inspectoratului Școlar. Scopul acestor acțiuni este prevenirea consumului de substanțe periculoase.
Măsura a fost anunțată vineri, în cadrul ședinței de lucru, de la Instituția prefectului, la care au participat comisarul șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, Comisarul șef de Poliție, Daniela Gheorghiescu – Șef Birou Siguranță Școlară, Ana–Maria Bunduc, Coordonator centru – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Botoşani și Inspectorul Școlar General, Bogdan Suruciuc.
În municipiul Botoșani sunt 13 licee, iar în fiecare dintre ele vor avea loc astfel de acțiuni. Calendarul urmează să fie stabilit în cursul săptămânii viitoare.
„În măsura în care pot să știți că o să particip și eu, adică vreau să văd feedback-ul părinților, cum se relaționează cu ei, cum văd ei problema asta. E o problemă națională de acum. Ați văzut că la noi, cel puțin sper eu, că nu are amploarea asta, dar urmează să avem, după cum am discutat cu domnul Costîn, în perioada următoare urmează să avem o analiză mai aprofundată a situației consumului de droguri în județul Botoșani”, a spus prefectul Sorin Cornilă.