Pentru prima dată în zona Moldovei, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită persoanele cu deficiențe senzoriale (de auz și de vedere) la teatru, dezvoltând un proiect în parteneriat cu Liceul Special ”Moldova” Târgu Frumos, ANSR Filiala Botoșani – Asociația Națională a Surzilor din România, și Asociatia Nevazatorilor Botosani.
Pe 19 octombrie de la ora 17.00, în sala Cinema Unirea Botosani se joacă „Cerere în căsătorie”, un spectacol în regia lui Mihai Donțu. Din distribuție fac parte Silvia Răileanu, Cezar Amitroaei și Radu Dragoș.
Daniel Hliban, director Asociația Națională a surzilor, filiala Botoșani, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual va face traducerea pentru persoanele hipoacuzice, iar Teatrul „Mihai Eminescu” va asigura descrierea narativă pentru persoanele cu deficiențe de văz, anunță Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani.
”Teatrul „Mihai Eminescu” își dorește ca acesta să fie doar începutul, acest spectacol este o întâmplare inedită și prima din istoria instituției, dar sperăm să devină normalitate! Persoanele cu deficiențe senzoriale au dreptul de a fi în sala de spectacole!”, este aunțul postat de instituția de cultură.