Reprezentanții Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani au în vedere înființarea unei linii de gardă și la Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă de la Secția Pediatrie.
Anunțul a fost făcut de managerul Spitalului Județean Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, care a declarat că dorește atragerea unor medici specialiști la acest compartiment pentru înființarea unei linii de gardă, întrucât nu este suficientă doar prezența asistenților medicali și infirmierilor în turele de după-amiză și pe timpul nopții.
”La acest compartiment îmi doresc să atrag specialiști, pentru că această secție are nevoie și de o linie de gardă. Nu sunt suficiente doar cadrele medii și auxiliare în timpul după amiezii și serii. Doamna doctor JIjie este singurul medic care răspunde la garda la domiciliu, în momentul în care apar cazuri la CPU Pediatrie”, a declarat Monica Adăscăliței.
Clipe dureroase pentru un botoșănean. Și-a prins mâna într-un utilaj, pe un câmp