Vine o iarnă grea pentru cei care se încălzesc cu lemne. Anul acesta preţul unui metru cub de lemne este cu 15% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cel mai greu le este vârstnicilor care locuiesc singuri şi au şi pensiile mici. În ciuda ajutorului de 700 de lei, primit de la stat, costurile cu încălzirea le depăşesc cu mult bugetul.
Scumpirea lemnului îi afectează foarte mult pe bătrânii de la sate care folosesc sobele cu lemne. Oamenii spun că pensiile sunt prea mici pentru a acopei costurile de încălzire pentru toată iarna.
„Fac economie. Ce să fac?! Ce să fac?! Mai stau şi învelită. Nu ajunge pensia să cumpărăm lemne, nu mai zic de medicamente, totul e scump”, spune o femeie.
Preţul pentru un metru cub de lemne de foc porneşte de la 300 de lei şi poate ajunge la peste 700-800 de lei, în funcţie de calitatea lemnului, spun specialiştii.
„În schimb, ce am constatat noi este o prediclecţie a populaţiei pentru lemnul de diverse tari. Ceea ce face ca pretul realizat anul trecut,de aproximativ 270 lei pe metru cub, la nouă luni, acum, să avem aproape 300 lei pe metru cub”, a precizat Marius Havriş, director Direcţia Silvică Botoşani.
Mulţi preferă să cumpere lemnul direct tăiat pentru sobă, chiar dacă preţul său este unul mai mare.
„Un preţ aşa în general adus acasă la client e în jur de vreo 700 de lei tona acum. A fost şi 550-600, dar, având în vedere cu cât ne apropiem de iarnă, lemnele se scumpesc mai tare”, a spus Şchiopu Neculai, viceprimarul comunei Coşula.
Anul trecut, în Botoşani, au fost vânduţi 60.000 de metri cubi de lemne, iar anul acesta, în doar 9 luni, au fost cumpăraţi peste 50.000 de metri cubi de lemne, potrivit Antena 3 CNN