Dimineaţa de miercuri a fost cea mai rece de la începutul toamnei și până acum, cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, -5,8 grade, dar meteorologii spune că vremea se va schimba radical.
„Ne-am regăsit sub influența unei mase de aer rece ce a determinat atât intensificării ale vântului în weekend, cât și o scădere a valorilor termice chiar sub pragul celor normale pentru această perioadă și transformarea precipitațiilor, evident, în zonele montane, în zonele deluroase, în lapoviță și ninsoare. Acestea, însă, au fost de scurtă durată și neînsemnate cantitativ.
Veștile din acest punct de vedere putem spune că sunt bune, pentru că de acum încolo vom intra sub influența unei mase de aer cald ce va avansa treptat spre zona țării noastre și va determina o creștere a valorilor termice.
Dimineaţa şi noaptea este rece, se simte foarte rece, dar să nu uităm luna în care ne aflăm. Mai avem puțin și ne îndreptăm spre iarnă, deci este normal ca dimineața şi noaptea să fie rece.
Dacă ne raportăm la ceea ce ar fi normal climatologic vorbind, pentru această dată, putem spune că în zona Capitalei ar trebui să avem la amiază 20-21 de grade și atât astăzi, dar mai ales în zilele următoare, temperaturile vor crește treptat și la amiază se vor înregistra 24-25, poate chiar 26 grade în acest weekend.
Dimineața în continuare se simte rece, însă temperaturile vor crește și pe parcursul nopții, astfel încât ne vom îndrepta spre minime de 10-12 grade în zona Capitalei, dar la nivelul întregii țări vorbim de o încălzire, de temperaturi maxime ce vor crește treptat și vor mai atinge valori de 24-25-26 de grade, din ce în ce mai multe spre weekend, în partea de vest și de sud a teritoriului.
Şi minimele la rândul lor sunt în creștere în nopțile următoare, în toată țara vor depăși 10 grade spre 11-12, în mare parte a teritoriului, mai scăzute ca de fiecare dată în depresiunile din estul Transilvaniei”, a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, miercuri la Antena 3 CNN.