O tânără din județul Botoșani a reprezentat România la Concursul Internațional „Ecotrophelia Europe 2023”. Cosmina-Liliana Ghetla, din Dorohoi, împreună cu ceilalți membri ai echipei: Răzvan-Andrei Calcan, Beatrice –Angela Gheorghe, Teodora Elena Acsinte, Elena Iuliana Flocea și șef lucr. dr. Marius Ciobanu, au obținut premiul “Entrepreneurship Spirit”- Spirit Antreprenorial.
Echipa Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a câștigat premiul la Concursul Internațional – Ecotrophelia Europe 2023, desfășurat la Anuga Cologne din Germania, în perioada 8 – 9 octombrie.
Mariana Fazenda, membră a juriului EIT Food, acordând premiul, a declarat: „Echipa României a demonstrat o creativitate remarcabilă, o viziune și o energie contagioasă care îi va duce departe! Acesta este esența antreprenoriatului: soluții inovatoare cu multiple forme de valoare. Meatatelli avansează în direcția circularității și a abordărilor cu emisii net zero. Bravo!”.
În competiția de la Koln, au fost înscrise 14 echipe din tot atâtea țări europene, locul întâi revenind echipei din Germania, care s-a prezentat în fața juriului cu o băutură din urzici slab alcoolizată. Pe locul al doilea s-a clasat echipa din Serbia, care a prezentat un desert din fructe deshidratate, iar pe locul al treilea Spania cu un produs tipul instant „mug cake”.
Produsul propus de echipa USV Iași, pastele din carne „Meatatelli” (adică Meat tagliatelle) este un produs brevetat, cu o matriță alimentară nouă care se poate prepara rapid, ca pastele, fiind foarte bogat în nutrienți.
„Pentru noi, echipa de la USV Iași este o mare realizare acest premiu oferit pentru creativitate remarcabilă și soluții inovatoare în direcția circularității și abordărilor cu emisii net zero. Faptul că a fost apreciat spiritul antreprenorial, creativitatea ne onorează și ne motivează, în același timp. Premiu pentru optimizare tehnologică și pentru transfer, acesta este și scopul nostru, al Universități, să realizăm transfer tehnologic. Mulțumim tuturor pentru susținerea deosebită de care au dat dovadă ”, a transmis șef lucr. dr. Marius Ciobanu, Facultatea de Agricultură USV Iași.