Toate unitățile de învățământ din Botoșani vor fi verificate de Inspectoratul Școlar Județean, de săptămâna viitoare

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va desfășura, în perioada 16-20 octombrie, o activitate de inspecție tematică în toate unitățile de învățământ de stat și particulare din județul Botoșani.

Potrivit reprezentanților IȘJ, în cadrul controalelor se va verifica managementul unităţii de învăţământ (documente manageriale, organizare, planificare, respectarea legislației în vigoare), încadrarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, a respectării normării și legislației în vigoare.

De asemenea, se va monitoriza respectarea orarului școlii și realizării lecțiilor de către toți profesorii, se va verifica modul în care se acționează concret pentru siguranța și securitatea elevilor și cadrelor didactice, modul de atragere și de gestionare a resurselor pentru buna funcționare, respectiv asigurarea cu combustibil pentru iarnă, organizarea transportului școlar/orare microbuze, precum și procedurile operaționale de acces a firmelor care livrează masă caldă elevilor din școlile cu program after school și cu program Step by step.

De asemenea, directorii și directorii adjuncți de școli vor fi consiliați cu privire la respectarea noilor prevederi legislative în domeniul învățământului preuniversitar.

FOTO Tânăra de 20 de ani din Botoșani care a renunțat la munca de birou pentru a lucra pe utilaje agricole moderne. „Nu mă văd făcând altceva”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *