Nu mai puțin de șase medici stomatologi botoșăneni nu au fost găsiți la program, în urma unui control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate. CAS Botoșani a făcut verificări, în luna septembrie, la cabinetele medicilor stomatologi cu care sunt în contract, pentru a vedea dacă respectă programul de activitate, iar mai mulți dentiști nu erau la muncă.
Astfel, cei șase medici chiulangii riscă sancțiuni, respectiv 5% din valoarea de contract aferentă lunii în care s-a constatat absența. Unul dintre cei șase stomatologi va primi o sancțiune mai mare., întrucâț nu a fost găsit la cabinet de două ori la rând în timpul verificărilor. El riscă diminuarea cu 10% a valorii de contract aferentă lunii în care nu a fost găsit la program.
”Șase medici stomatologi nu au fost găsiți la program în momentul în care au fost verificați. Atenționăm medicii să-și respecte clauzele contractuale și să acorde servicii în beneficiul pacienților, având în vedere că au crescut sumele prevăzute în contract. Dorim ca această creștere a valorii pe contract să se recflecte și în acoperirea necesarului de servicii medicale stomatologice la nivelul judeâului Botoșani”, a precizat Alina Mustiață, directorul general al CAS Botoșani.
35 de furnizori de servicii medicale stomatologice cu 51 de medici sunt în contract cu CAS Botoșani.