FOTO & VIDEO Laborator de analize medicale robotizat inaugurat de Dorna Medical. „Se elimină eroarea umană”

Dorna Medical a inaugurat, luni, primul Laborator de Analize Medicale Robotizat din județul Suceava, la care au acces pacienți atât din județul Suceava, cât și din județul Botoșani. Această inițiativă marchează un pas semnificativ în direcția modernizării și optimizării serviciilor medicale oferite pacienților de compania medicală.

După succesul înregistrat cu primul laborator robotizat din țară în sectorul privat, deschis în luna ianuarie 2023 în județul Iași, Dorna Medical continuă misiunea de a aduce inovație și excelență în domeniul serviciilor medicale. Laboratorul de analize medicale robotizat, dotat cu tehnologie de ultimă oră, vine în sprijinul comunității cu promisiunea unei precizii superioare și eficienței în procesarea analizelor. Printre beneficiile aduse de acest laborator, se numără: rapiditate în obținerea rezultatelor, precizie sporită în determinările efectuate, eficiență crescută datorită automatizării proceselor de lucru, siguranță și reducerea erorilor umane.

Potrivit conducerii laboratorului, acesta nu reprezintă doar o investiție, ci și un pas înainte în oferirea unor servicii medicale de calitate superioară pentru comunitate.

De la un aparat de 7.000 de dolari, la investiții spectaculoase

„Este un eveniment extrem de important pentru medicina românească, este un eveniment extrem de important pentru medicina din județul Suceava. […] Ce face Dorna Medical? Dorna Medical investește, are o evoluție spectaculoasă, zicem noi, zic și alții care ne urmăresc pe noi. De ce? Pentru că întotdeauna am vrut să fim în top. Dorna Medical a început acum 25 de ani, eu cu soția aici de față și încă o colegă”, a precizat managerul Dorna Medical, Roman Boca.

El susține că laboratorul Dorna Medical a început cu un aparat care costa la vremea respectivă 7.000 de dolari, ceea ce era o investiție uriașă.

„De la acest aparat și până acum, evoluția Dorna Medical a fost spectaculoasă. De ce? Am investit în permanență! Tot timpul am încercat să fim acolo unde pacientul ne cere să fim și unde necesitățile medicale ne impun să o facem. Am făcut întotdeauna lucrurile acestea, nu că am vrut, s-a impus! Am căutat întotdeauna soluții. Am găsit parteneri internaționali, în speță noi lucrăm acum cu firma Abbott. De ce? La nivel mondial sunt două firme de top în laboratoare de analiză medicală și noi lucrăm cu firma Abbott. De ce?  Fiindcă ne-a convins pe parcursul colaborării noastre că sunt mai buni decât alții”, a spus Roman Boca.

La rândul său, managerul Rodica Boca, care este medic primar medicină de laborator, a precizat că laboratorul de la Suceava a fost modernizat în totalitate și este conceput ca și laborator verde, minimalizând toate deșeurile care se produc, de plastice, hârtie sau biologice, fiind catalogat ca un laborator „de mileniul III”.

„Sunt extrem de fericită că după 25 de ani, când eram cu acest aparat și un microscop, asta a fost prima dotare a laboratorului Dorna Medical, iar acest aparat făcea cât trei Dacii pe vremea respectivă, iar noi am început când dobânda în bancă era 130%. […]Am fost primul laborator din Vatra Dornei, al doilea în județul Suceava, laborator privat, ne-am dezvoltat foarte mult, iar de la această minimă dotare, care era pe timpurile respective, după 25 de ani avem bucuria de a fi pionieri pe zona robotizării în România. Am pus primul robot la Iași și continuăm cu investiția de la Suceava”, a declarat dr. Rodica Boca, manager Dorna Medical.

„Erorile umane sunt aproape excluse”

Acest laborator robotizat este realizat în colaborare cu Abbott Laboratories, firma suceveană fiind singura din mediul privat din țară care lucrează cu renumitul producător de dispozitive medicale american.

„Este un laborator complet automatizat, ceea ce este foarte important pentru calitatea rezultatelor, este un laborator care poate fi extins, în condiții cum a fost pandemia și a trebuit ca totul să fie extins peste noapte, pentru dumnealor este posibil acest lucru. Să sperăm că nu vom avea evenimente nefericite, dar este bine să fim pregătiți pentru absolut orice. Poate un lucru foarte important de spus este faptul că erorile umane sunt aproape excluse pentru că nu se mai pune mâna pe acel tub pe care dumneavoastră îl știți și dânșii au fost extraordinar de deschiși pentru absolut orice înseamnă nou”, a declarat Camelia Pârvulescu, directorul firmei Abbott în România.

De ce să alegi laboratorul robotizat de la Dorna Medical

„În acest moment, pe această linie, singurele persoane care pun mâna pe eprubeta de sânge sunt asistentele de la recoltare. Noi avem o trasabilitate și un fir roșu al recoltării fiecărui pacient, cu niște coduri de identificare, care sunt aceleași pentru un anumit pacient […] Chiar dacă în societate, în ziua respectivă avem două- trei persoane cu același nume nu există niciun fel de risc, având în vedere aceste automatizări, să se încurce probele între ele. Deci recoltăm și transportăm atunci când este vorba de puncte de recoltă, total informatizat, se monitorizează temperatura pe timpul transportului, vibrațiile mașinii, […]. Dacă înainte o persoană trebuia să pună probă cu probă, să vadă la ce oră a fost recoltată, cum arată proba, la ce oră a intrat în laborator, acum se fac toate automatizat, se economisesc timpi prețioși și se elimină eroarea umană. Inclusiv centrifugarea probelor se face automatizat, se centrifughează câte 120 de probe concomitent, 200 de probe care se pun în același timp, se scot dopurile de către roboți, se lucrează, se pun într-o zonă de arhivare, se pun dopurile înapoi, iar noi în orice moment, legat de orice pacient este recoltat azi sau în zile anterioare, dacă se adaugă analize de către colegii noștri trimițători, din același ser să se poată extinde gama de analize, în orice moment noi vedem traseul probei și știm exact unde este”, a explicat Rodica Boca.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a ținut să mulțumească conducerii Dorna Medical că a fost mereu alături de comunitate, mai ales în perioada pandemiei.

„Vreau să vă mulțumesc în numele comunității. Vreau să vă felicit pentru că ați făcut un lucru extraordinar aici, un laborator robotizat, un lucru extraordinar. Mă bucur că, iată, ajungem și noi să vedem așa ceva în România, așa cum a fost destinul vieții, am văzut în anii 90 în Paris, în Londra, m-a purtat viața pe acolo, având niște probleme medicale soția, și nu credeam vreodată că o să ajungem și noi în România să avem asemenea dotări”, a spus primarul Sucevei.

Dorna Medical detine o retea moderna de laboratoare medicale, centre de imagistica si policlinici. Dupa 25 de ani de activitate, Dorna Medical s-a impus ca fiind cel mai important furnizor de servicii medicale private din nordul tarii.
In 2023, Dorna Medical inseamna o echipa alcatuita din peste 500 de angajati permanenti si colaboratori care activeaza in cadrul societatii si suntem prezenti in mai multe judete ale tarii.

Laboratorul de analize medicale Dorna Medical din Suceava funcționează pe strada Universității, nr. 19 A.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *