Un bărbat din municipiul Botoșani a fost găsit mort în scara unui bloc de pe Aleea Parcului. Botoșăneanul locuia la etajul al patrulea al imobilului respectiv, iar, luni dimineață, în timp ce urca scările, i s-a făcut rău și a picat la etajul I. Bărbatul avea 83 de ani și o stare de sănătate relativ precară.
Vecinii au sunat la 112, iar un echipaj de poliție a ajuns la fața locului, găsindu-l pe bătrân fără suflare.
„Avea probleme cu tensiunea și trebuia să stea mai mult în casă, dar el nu făcea asta”, a spus un nepot al bătrânului.
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat de medicii legiști, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii din Botoșani au deschis, în aces caz, un dosar penal pentru ucidere din culpă, așa cum prevede procedura.