O botoșăneancă a fost tâlhărită pe o stradă intens circulată din municipiul Botoșani. La data de 7 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în timp ce se afla pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 42 de ani, i-a sustras, din rucsacul pe care îl purta în spate, un portofel în care se aflau documente și aproximativ 2.000 de lei.
”Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate, fiind restituit victimei. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii furt”, a precizat Delia Nenișcu,