Medicul Radu Malancea susține necesitatea realizării unui Bloc operator nou la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani.
Șeful Secției Ortopedie spune că actualul Bloc Operator este depășit și că trebuie o clădire nouă, modernă, dacă se dorește ca spitalul să se dezvolte din punct de vedere profesional.
”Trebuie o clădire nouă, un bloc operator modern. Acesta nu are un bloc operator serios. E o joacă. La un bloc operator trebuie radioterapie, cum am spus unui alt director că trebuie radioterapie și mi-a spus: ce ne trebuie nouă, face Suceava, nu mai trebuie să avem și noi. Niște gândiri mici, înguste, de chioșc cum îi spun eu. Trebuie clădire nouă dacă vrem să ne dezvoltăm din punct de vedere profesional și să rămânem competitivi pe domeniul sanitar pentru România. Noi avem nevoie de clădire nouă. Se vorbește de doi- trei ani de Ambulatoriul de specialitate. Nici acum nici măcar copacii nu au fost tăiați, darămite sîă vorbesc de un bloc operator cu ATI!”, a spus medicul Radu Malancea.
Managerul Spitalului Județean ”Mavromati”, medicul Monica Adăscăliței, a spus că lucrările la noul Ambulatoriu vor demara în cel mai scurt timp, acestea fiind întârziate de o aprobare pentru devirea utilităților.
În ceea ce privește realizarea unui nou Bloc Operator cu Secție de Terapie Intensivă, Adăscăliței a spus că face deja demersuri pentru identificarea unui teren pentru această construcție.
”Blocul operator actual este un bloc operator din 1978, când se făceau intervenții foarte rare. Acum avem multe specialități chirurgicale cu specialiști, spațiile sunt prea mici iar specialiștii sunt mai mulți și intervențiile mai multe. (…) Avem aparatură, specialiști pe partea chirurgicală, doar că ne trebuie un Bloc operator nou cu o secție de Terapie Intensivă modernă. Am început demersurile pentru a găsi spațiul. Fac demersurile necesare și sunt convinsă că voi avea susținerea ordonatorului principal de credit pentru a obține spațiul și ulterior finanțare pe programe. Ar fi o realizare mare pentru județul Botoșani și pentru a atrage în continuare specialiști pe specialitățile chirurgicale și terapie intensivă”, a precizat Monica Adăscăliței.