Senatorul PNL Cristian Achiței susține că se fac progrese semnificative înregistrate la modernizarea Drumului Național DN 28B Botoșani- Târgu Frumos. Parlamentarul de Botoșani menționează, într-o postare pe Facebook, că „lucrările de modernizare a Drumului Național DN 28 B Botoșani-Tg. Frumos, principala cale de legătură a județului nostru cu restul țării, au intrat în linie dreaptă” și că „constructorul lucrează la finalizarea îmbrăcăminții asfaltice pe tronsoane extinse de pe toată lungimea drumului, prin turnarea stratului de uzură”.
„Progrese importante s-au realizat și în reabilitarea tronsonului de la granița dintre județele Botoșani și Iași. La Hârlău se poate circula pe asfalt de la intrare și până la ieșire, eforturile constructorului fiind direcționate în această perioadă către lucrările din Tg. Frumos. În ceea ce privește podurile, traficul mai este restricționat pe o singură bandă, pe care se circulă alternativ, cu ajutorul semafoarelor, doar în cazul podurilor de la Buda și Flămânzi”, a afirmat Achiței.
Acesta menționează că au început și lucrările de consolidare a zonelor cu alunecări de teren, primul tronson atacat de constructor fiind cel din apropierea Mănăstirii Zosin. Am constatat, așadar, progrese importante, consistente, înregistrate în evoluția lucrărilor de modernizare a acestui drum național extrem de important pentru județul nostru.
Domnul senator este inginer si proiectant de drumuri. Ce parere are domnia sa despre calitatea lucrarilor , daca s-a respectat proiectul , de ce a fost nevoie de lucrari suplimentare de remediere a avariilor ? Cine a platit aceste lucrari ?