FOTO Covor asfaltic pe un drum din județul Botoșani

Lucrările la reabilitarea Drumului Județean DJ294, cuprins între Drumul Național 29 (Botoșani – Săveni) și Dângeni au intrat în linie dreaptă! Constructorul a început să toarne covorul asfaltic pe sectorul de 12,5 kilometri care a fost afectat de șantierele de infrastructură mare din județ, anunță printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.

„Acest sector de drum a fost grav afectat de traficul de mare tonaj, fiind alternativa pentru transportatorii care tranzitau în mod normal județul pe DN29D, Botoșani – Ștefănești, dar și principala cale de aprovizionare a constructorilor care au lucrat pe sectorul Hănești – Dângeni – Trușești din Drumul Strategic. Reabilitarea DJ294 a presupus efectuarea de lucrări complexe de la fundația drumului și până la covorul asfaltic. Prin refacerea acestui sector rezolvăm cea mai gravă problemă de pe rețeaua de drumuri județene”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Reabilitarea sectorului de 12,5 kilometri din DJ294 a fost prioritatea programului de lucrări de întreținere pe timp de vară a DJDP Botoșani.

„Lucrările sunt de calitate, constructorul angajându-se să termine în cel mai scurt timp posibil noul covor asfaltic. Atunci vom avea o rețea de drumuri județene net superioară anilor trecuți, comparabilă, din punct de vedere calitativ, cu cele din județele dezvoltate”, a declarat vicepreședintele CJ, Dorin Birta.

În paralel, constructorii intervin și pe alte sectoare cu plombări și lucrări la structura căii de rulare, astfel încât rețeaua de drumuri județene să nu pună probleme șoferilor.

FOTO Caz incredibil la Botoșani! Un elev a fost înjunghiat în autobuzul care îl ducea spre școală

 

One thought on “FOTO Covor asfaltic pe un drum din județul Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *