Un botoșănean a fost reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție. La data de 05 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Dorohoi, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere și nerespectarea ordinului de protecție.
”În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că, la data de 30 septembrie a.c., acesta s-ar fi deplasat la locuința fostei concubine, încălcând astfel sentința unei instanțe de judecată prin care era obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de aceasta. În același context, bărbatul a distrus ușa de acces în locuința victimei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.