Clădirea în care a funcționat Școala generală nr. 3 din Botoșani a fost propusă spre demolare, însă conducerea municipalității nu a fost de acord cu acest demers. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că această clădire a fost expertizată și când vor fi finanțări pentru acest tip de monumente istorice va fi reabilitată.
„La Școala generală nr.3, pe care colegii au propus-o spre demolare, am spus că nu sunt de acord și am făcut expertiză la această clădire. S-a terminat expertizarea și a fost încadrată în clasa a II a de risc seismic, iar clădirile monument istoric ale municipalității nu au beneficiat de programe de finanțare. Dacă vor beneficia pe viitor era obligatoriu să avem această expertizare pe care am realizat-o. Avem proprietatea, avem expertizarea, eu vreau să salvez această clădire care este identică cu cea a liceului sanitar. Pentru mine are o valoare deosebită și intenționez să fac un centru pentru tineri”, a declarat Cosmin Andrei.
Edilul vrea să transforme clădirea într-un fel de palat al copiilor axat pe activități de informatică.
Mai bine s ar face o gradinita