O botoșăneancă a fost tâlhărită de o tânără de care și-a făcut milă. La data 3 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, din municipiul Dorohoi, bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că aceasta, la data de 28 septembrie a.c., profitând de faptul că victima, o femeie de 58 de ani, din municipiul Dorohoi a invitat-o în locuință, unde i-a oferit alimente și bani, la ieșirea din imobil, i-ar fi sustras acesteaia, prin smulgere, un lănțișor pe care îl purta în jurul gâtului.
”La data de 3 octombrie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Tânăra a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.