Un pompier din Botoșani este cel mai bun la „Pista cu obstacole”. Soldatul Gabriel Neculai a obținut locul I la individual pe națiuni la această probă, în cadrul concursului internațional „Cupa Odessos”, care s-a desfășurat în orașul Varna din Bulgaria, în perioada 25 – 29 septembrie a.c., informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
„Pista cu obstacole” a presupus escaladarea unui gard de doi metri, ridicarea a două role de furtun tip „C”, traversarea bârnei de echilibru în viteză, întinderea și racordarea furtunurilor între ele, racordarea la distribuitor și la țeava pe care o poartă la brâu, înainte de a trece linia de sosire, iar Gabriel s-a remarcat prin viteză, echilibru și dexteritate.
Rezultatul este unul de excepție având în vedere faptul că a concurat cu peste 200 din cei mai buni pompieri din Ucraina, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Germania, România, Croația și Cehia.
La aceeași probă, lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, format din: căpitan Adrian Gabriel Loluță, plutonier adjutant Gabriel Giurgiu, plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi, sergent major Ovidiu Pavel, sergent major Andrei Baltag, soldat Gabriel Neculai, soldat Ionuț Patache, soldat Bogdan Dascălu, soldat Gabriel Condur, soldat Andrei Roman, soldat Eusebiu Dutcovschi și plutonier adjutant șef Cătălin Fecioru, a obținut locul III.
Competiţia, ajunsă la a IX- a ediție, a fost destinată întrecerilor sportive în probe de specialitate ale pompierilor profesionişti, la ea participând 14 echipe de pompieri sportivi din Ucraina, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Germania, România, Croația și Cehia.
România a fost reprezentată de pompierii din Botoşani și Neamț, care au acceptat invitaţia Federației Bulgare pentru Sport Aplicat – Club Varna.
În cele patru probe de concurs, „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4 x 100 metri” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, salvatorii și-au testat aptitudinile şi deprinderile necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Pompierii botoşăneni nu sunt la prima experienţă de acest gen. În 2014, la prima ediţie a concursului, cpt. Adrian Loluţă şi plt. adj. Dorin Sobariu au făcut parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care a ocupat locul I, în 2019, plt. adj. Dorin Sobariu a obţinut locul III individual la proba Pista cu obstacole pe 100 m – Naţiuni, la ”„Cupa Odessos”, iar în 2021, lotul reprezentativ al ISU Botoșani a ocupat locul III la „Ștafeta 4×100 metri”.