Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Gheorghe Sorescu, consideră că municipalitatea nu va putea face faţă subvenţiei la energia termică. Acesta susţine că oficialităţile locale au anunţat încasări mari la buget, însă acestea au fost doar în primul trimestru al anului, atunci când populaţia a beneficiat de acea reducere de 10%. În fapt, spune Sorescu, bugetul municipalităţii este afectat la această dată cu peste 100 miliarde lei, cu ratele şi dobânzile la împrumuturile care sunt deja contractate.
„Sunt foarte curios să văd cum se va prezenta execuţia bugetului la 30 septembrie. Ţinând cont de faptul că bugetul municipalităţii este afectat la această dată cu peste 100 miliarde lei, cu ratele şi dobânzile la împrumuturile care sunt deja contractate şi ar mai fi o problemă. Dat fiind faptul că subvenţia care se acordă la energie termică trebuie să ţină cont de faptul că din cei 120 mii de locuitori pe care îi are Botoşaniul, undeva în jur de 30.000 sunt locuitori care au centrale termice, aşa încât mi s-ar părea normal ca în momentul în care se repartizează astfel de sume şi, sigur că da, Consiliu Local poate să facă acest lucru, să se ţină cont de ponderea populaţiei care beneficiază de subvenţie Nu mi se pare normal ca cetăţenii care au centrală termică, din impozitele şi taxele pe care le plătesc, să susţină pe cei care au încălzire centralizată„, a adăugat Sorescu.