La solicitarea parlamentarilor social-democrați botoșăneni, conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a ajuns la Botoșani pentru a identifica soluțiile optime în vederea urgentării asfaltării sectorului Văculești – Leorda, din DN29B, Botoșani – Dorohoi.
„Alături de colegii din PSD Botoșani am făcut mai multe apeluri către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Direcția Regională de la Iași pentru a urgenta lucrările de realizare a covorului asfaltic pe sectorul Văculești – Leorda, afectat de traficul greu. Echipa de la DRDP Iași și constructorul care efectuează lucrările s-a mobilizat, astfel încât să reducă timpul de efectuare a lucrărilor și implicit disconfortul creat de intervențiile la calea de rulare, pentru că nu ne putem permite să intrăm în sezonul rece fără ca aceste lucrări să fie terminate”, a declarat Dan Șlincu.
Deputatul social-democrat, împreună cu Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași, a inspectat stadiul lucrărilor de pe DN28B.
„Este important că atât CNAIR, cât și conducerea DRDP Iași au înțeles importanța reabilitării acestui segment de drum și ne-au acordat tot sprijinul pentru efectuarea cât mai rapidă a lucrărilor. Sperăm ca vremea să țină cu noi și constructorul să poată termina lucrările de egalizare, pentru ca apoi să toarne un nou covor asfaltic, așa cum a procedat anul trecut pe sectorul Dorohoi – Văculești. Domnul director Laicu și reprezentanții constructorului estimează finalizarea lucrărilor până la jumătatea lunii octombrie”, a spus deputatul Șlincu.
De asemenea, constructorii au intervenit și la cedarea de teren care a afectat sectorul de pe DN29A, Dorohoi – Vârfu Câmpului, pe un segment din pădurea de la Gorovei .
„În zonă este o alunecare de teren activă. Drumarii au decis să intervină frecvent cu lucrări de întreținere pe această cedare, până când drumul va intra într-un proces de modernizare prin care se va stabiliza și versantul. Deja s-au efectuat expertizele tehnice necesare demarării celorlalte etape ale proiectului de modernizare. Este un proces de durată, iar pentru a nu afecta traficul, drumarii vor interveni ori de câte ori este nevoie”, a mai precizat deputatul PSD Botoșani.
Acum cand vedem politicienii la lucrarile de drumuri ne gandim imediat la politicianul PSD de la Vaslui, la cel PNL de la Suceava si la altii arestati. Ei merg acolo dar nu inteleg nimic. Pretul comisioanelor este calitatea slaba a lucrarilor de drumuri, proiecte nerespectate, materiale mai ieftine. Era un parlamentar care iubeste judetul nostru, el este proiectant si ar putea cere in Parlament sa se respecte proiectele de drumuri in toata tara dar el nu spune nimic.