FOTO 25 de localități din județul Botoșani nu au medic de familie. O primărie a făcut un dispensar nou-nouț, dar nu găsește medic

Un număr de 25 de localități din județul Botoșani nu au medic de familie, potrivit unor date prezentate în ședința de Colegiu Prefectural, de conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani. La nivelul județului, sunt 145 de medici de familie, deși necesarul este de 170. Dacă în 2022 deficitul de medici era de 19, anul acesta a crescut la 25, dintre care șase în mediul urban, respectiv în municipiul Botoșani, și 19 în rural.

Locuitorii care nu beneficiază de serviciile unui medic de familie în comuna lor sunt din: Dorohoi, Flămânzi, Adășeni, Blândești, Broscăuți, Călărași, Concești, Coțușca, Dimăcheni, Drăgușeni, Frumușica, Hudești, Manoleasa, Răuseni, Suharău, Ungureni, Viișoara și Cordăreni. Un post vacant de medic de familie figurează și la Vorniceni, acolo unde există un medic (Sorina Huțanu), însă înainte au funcționat cabinetele a doi medici.

„Menționăm că în localitățile Blândești, Drăgușeni, Viișoara, Suharău, Concești, Călărași și Răuseni, sunt organizate puncte secundare de lucru ale unor medici de familie care se află în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate. În localitățile Adășeni, Manoleasa, Dimăcheni, Cordăreni, Broscăuți, nu își desfășoară activitatea niciun medic de familie aflat în contract cu CAS Botoșani, asigurații fiind înscriși pe listele medicilor din localitățile limitrofe sau din județ”, precizează reprezentanții CAS Botoșani.

Un primar a făcut dispensarul nou-nouț, dar nu găsește medic

În comuna Cordăreni, de exemplu, primăria a realizat un dispensar nou, la etaj având și o locuință de serviciu, loc de parcare, dar și stație de încărcare a mașinii electrice pentru că fostul medic de familie deținea o mașină electrică. Doctorul și-a deschis cabinet însă la Dorohoi și nu mai vine la Cordăreni să-i consulte pe oameni, așa că a reziliat contractul de pe 18 septembrie.

„Oamenii de la mine, pensionarii, se duc la el la Dorohoi. Nu mai vine el unul singur la Cordăreni, merg ei acolo să își ia rețete în aglomerația de la Dorohoi și cu toate deplasările. De acum eu trebuie să văd cum găsesc o soluție pentru oamenii din sat. La mine e totul modern, apă trasă, termopane, clădire nouă, toată de la 0 am făcut-o, apartament de serviciu la etaj, cu cabinet stomatologic, intrare separată, totul făcut după ultimul standar, l-am terminat acum trei ani de zile”, ne-a declarat primarul comunei Cordăreni, Cristian Dumitraș.

În comuna Cordăreni, conform ultimului recensământ, trăiesc 1.900 de oameni.

FOTO Doctorița din Botoșani, care la 81 de ani, uimește prin puterea sa de muncă. „Nu am fumat niciodată, nu am băut, nu am pierdut nopțile”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *